„Hestia Junior’s Cup” se desfăşoară, pentru prima dată, la Călărași

„Hestia Junior’s Cup” se va desfășura, anul acesta, pentru prima dată, la Călărași. Deschiderea turneului oficial va avea loc joi, 1 septembrie la ora 12:00, acolo unde vor fi prezente mai multe oficialități locale, partenerii oficiali ai acestui eveniment și reprezentanții mass-media. Începând de vineri, 2 septembrie până duminică, 4 septembrie, vor avea loc meciurile oficiale din cadrul celor două grupe 2005, respectiv 2007. Partidele se vor juca pe terenul Hestia Park amplasat în Parcul Dumbrava, lângă bazinul de înot și pe arena din incinta Stadionului Municipal Călărași.  „Hotel Hestia„ în parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport (DJTS) Călărași, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) și AFC Dunărea Călărași, au pus bazele acestui turneu dedicat fotbalului juvenil. “Hestia Junior’s Cup” se dorește să devină un turneu de tradiție, unde să participe an de an, foarte multe echipe la diferite categorii de vârstă. Pentru acest lucru, unul dintre organizatori, Marius Dumitrescu, directorul DJTS Călărași spune că astfel de turnee ajută foarte mult copii să crească în valoare. „Este un lucru foarte important pentru județul nostru. Direcția Județeană de Sport, sprijină astfel de evenimente mai ales atunci când vine vorba de fotbalul juvenil. Copiii nu pot crește decât prin meciuri„ a spus Marius Dumitrescu, șeful DJTS Călărași.

Omul de afaceri, Hristache Geambazu, proprietarul Hotelului Hestia și al bazei sportive unde va avea loc această primă ediție, a afirmat faptul că: „Suntem la începutul unui proiect de viitor la Călărași. Vrem ca pe parcurs să organizăm și alte campionate. Vreau ca “Hestia Junior’s Cup” să devină o tradiție pe plan local. Vom avea și invitați de marcă la acest turneu și îi asigur pe participanți de întreg sprijinul nostru„. La prima ediție din acest an, premiile sunt oferite de organizatorul competiției, Hestia Hotel, de reprezentantul Direcției Județene de Tineret și Sport în teritoriu,  cel al Asociației Județene de Fotbal Călărași și reprezentanți ai clubului de fotbal AFC Dunărea 2005 Călărași. Premiile sunt împărțite pe mai multe categorii: locurile: I-II-III, „Cel mai bun jucător„-„Cel mai bun portar„ și „Golgeterul turneului„. La echipele care vor urca pe podium în acest an, organizatorii au pregătit cupe, medalii, tricouri dar și alte surprize pentru cei mici.

 

Echipe participante – Ediția I:

Grupe – 2005/2007:

Atletic Hestia Junior

AFC Dunărea Călărași

CSA Steaua

Academia Farul

Portul Călărași

Unirea Slobozia

Luceafărul Brăila

Intergalaxi București

CS Năvodari