Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Călăraşi, senatorul Răducu George Filipescu, a fost prezent vineri, 17 februarie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul formaţiunii politice. Acesta a discutat depre viitoarea conducere a PNL şi spune că eşecul de la alegerile parlamentare, din iarna anului trecut, a fost din cauza lipsei unui bărbat adevărat de la conducerea partidului. “PNL are nevoie la conducere de un bărbat, un bărbat adevărat pentru că mai sunt şi bărbaţi femei”, susţine Filipescu. În legătură cu posibilii candidaţi la conducerea Partidului Naţional Liberal, senatorul a declarat: “Am avut un Birou Permanent Naţional la care s-a stabilit că se va înfiinţa o comisie de organizare a congresului şi o comisie de completare şi modificare a statutului. De asemenea mai este o echipă care lucrează la conceptul PNL, care sunt obiectivele, platforma program etc. Deocamdată, singurii care şi-au anunţat candidatura oficial sunt Cătălin Predoiu, care a anunţat în BPN, şi Ludovic Orban. Practic, avem aceşti doi candidaţi. Mie îmi par rezonabili amândoi. Mi-ar fi greu să aleg între cei doi. Nu vrea să par nici fals, nici mincinos, nici retrograd până la urmă. Totuşi, mă gândesc că PNL poate fi condus de un liberal vechi, poate să nu fie foarte tânăr, dar să provină din PNL. Asta nu exclude posibilitatea ca o variantă foarte bună poate să vină şi din partea PDL, dar se numeşte PNL, zic eu că un liberal s-o găsi. Zic eu că un liberal foarte bun care poate să conducă partidul poate fi şi Ludovic Orban. Poate să fie, dacă îşi va termina problemele şi Dan Motreanu”. Întrebat dacă va mai candida pentru funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, Răducu George Filipescu a răspuns că cel mai probabil această funcţie va fi ocupată de un reprezentant al fostului PDL. “Nu ştiu dacă voi candida la funcţia de secretar general. S-ar putea să se facă un angrenaj în aşa fel încât partidul să rămână unit. Să fie preşedintele de la PNL, secretarul general de la PDL. Ca să rămână partidul unit trebuie să meargă unu de colo, unu de colo. Pentru că altfel se formează o fracţiune care nu obţine nimic şi pleacă şi nu ăsta este interesul”, a mai spus senatorul.