Exces de zel al inspectorilor ANAF? Societate amendată cu 3.500 de lei pentru 14 lei găsiţi nedeclaraţi în gestiune

Inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Alexandria au efectuat, în data de 29 aprilie a.c., un control inopinat la S.C. Nefira S.R.L. din municipiul Călăraşi, societate ce administrează restaurantul “La Sălcii”. Conform informaţiilor furnizate de către administratorul firmei, Cătălin Găbreanu, în urma verificărilor efectuate, a fost găsită suma de 14 lei, nedeclarată în gestiune (bani păstraţi pentru a da restul clienţilor). Ca urmare a constatării acestei nereguli, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au luat măsura amendării societăţii cu suma de 3.500 de lei (1.750 de lei plătiţi în 24 de ore). Amenda a fost aplicată, deşi legislaţia în vigoare prevede: “dacă diferenţa constatată de inspectorii fiscali este de până 3% inclusiv, dar nu mai mult de 300 lei inclusiv din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează doar cu avertisment”.

 

Nemulţumire postată pe facebook

 

În urma sancţiunii primite, administratorul societăţii şi-a exprimat nemulţumirea public pe pagina de facebook a restaurantului. Acum câteva zile, inopinat, am primit vizita celor de la ANAF – Antifraudă – control tematic. Oamenii fiscului, organele de control, două persoane civilizate (și neîncrezătoare), veneau tocmai de la Alexandria. S-au solicitat acte, s-a verificat marfa – totul ok. A fost o singură problemă: suma de 14 lei, plus în gestiune! Na, belea, evaziune, fraților! Pentru a vă putea face o idee, Nefira SRL, firma cu aproape 30 de angajați, care administrează ‘La Sălcii’, are o cifră de afaceri de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi/an, asta înseamnă o vânzare medie de peste 5.000 ron/zi. Raportat la această sumă, 14 lei înseamnă nimic, nimic, nimic ! Nu și pentru ANAF – ANTIFRAUDĂ! Pentru ei, societatea care pentru al șaptelea an consecutiv este nr. 1 în județ – la categoria sa – cunoscătorii știu ce legătură are asta cu folosirea casei de marcat – firma care nu a avut și nu are 1 ban datorie la stat sau furnizori, este evazionistă! Mai mult, ni s-a solicitat (am fost invitați) să le punem la dispoziție și alte documente, însă, nu pe loc, ci, în câteva zile, la următoarea întrevedere ce va avea loc (a avut loc) la… Alexandria, Teleorman (bine că nu Alexandria, Egipt), vreo 500 km, dus-intors! Bineînțeles, pe cheltuiala noastră…Acolo, după ce au fost verificate documentele solicitate, ni s-a spus că totul ar fi fost perfect, dacă nu ar fi existat acel plus de 14 lei – evaziune curată! Ca atare (ca sa să ne învățăm minte), s-a dispus de către organ confiscarea celor 14 lei și o amendă contravențională de 3500 lei – 1750 lei – plătiți în 24h! Întrebare: noi, ca țară, ne mai facem bine?”, a  postat pe facebook administratorul firmei Nefira.

Legea prevede un plafon de 300 de lei. Sub acest plafon se aplică avertisment

Guvernul a aprobat, anul trecut, o ordonanţă de urgenţă care reglementează sancţiunile pe care le aplică inspectorii ANAF atunci când constată diferenţe între sumele existente la un operator economic şi cele înregistrate în casa de marcat a acestuia. Dacă diferenţa constatată de inspectorii fiscali este de până 3% inclusiv, dar nu mai mult de 300 de lei inclusiv din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează doar cu avertisment. Pentru diferenţe peste 3%, dar până în 300 de lei, se aplică amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei. În cazul unei diferenţe între 300 de lei şi 1.000 de lei inclusiv, dar mai mică de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, amenda este cuprinsă între 10.000 de lei şi 15.000 de lei. Dacă diferenţa este între 300 de lei şi 1.000 de lei inclusiv, dar peste 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, amenda va fi între 15.000 de lei şi 20.000 de lei şi se va suspenda pentru 30 de zile activitatea operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenţia, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de doi ani, indiferent pentru care dintre situaţii s-a constatat prima abatere. Dacă diferenţa este mai mare de 1.000 de lei, dar sub 3% inclusiv, amenda este între 20.000 de lei şi 25.000 de lei, fără aplicarea suspendării activităţii, iar dacă diferenţa depăşeşte 1.000 de lei şi peste 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, sancţiunea este între 20.000 şi 30.000 de lei, cu suspendarea pentru 30 de zile a activităţii, de la a doua abatere într-un interval de doi ani.

„Măsura poate fi contestată”

Ţinând cont de prevederile legale aflate în vigoare, patronul societăţii poate contesta decizia inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Nu consider că a fost un abuz al ANAF. Dacă amenda este ca urmare a încălcării unei legi înseamnă că legea este proastă și trebuie schimbată. În cazul în care legea nu prevede acest lucru, iar organele de control nu cunosc legea, trebuie schimbați agenţii”, a declarat administratorul Cătălin Găbreanu.