Dunărea Călărași a învins pe teren propriu echipa Dacia Unirea Brăila, scor 3-1

Sâmbătă, 4 decembrie, începând cu ora 11:00, pe Stadionul „Ion Comșa” din municipiul Călărași, s-a disputat meciul dintre Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila, care s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3 -1. Golurile galben-albaștrilor au fost marcate de Costel Avram, în minutul 4, Alexandru Stoica, în minutul 7, și Alexandru Popescu, în minutul 47 din penalty. Echipa oaspete a avut o singură reușită, prin Marius Cocîrlă, în minutul 49. În urma acestei partide, Dunărea Călărași se află pe locul 18 în clasamentul Ligii a 2-a.

Primul 11 în ultimul meci din acest an al călărășenilor a fost următorul: 12. Alexandru Silviu Costache, 5. Costel Avram, 6. Marius Leca, 73. Bogdan Matei, 18. Robert Sălceanu, 28. Andrei Moise, 19. Leonard Boiangiu, 8. Robert Ivan, 17. Daniel Filip, 10. Alexandru Stoica, 7. Alexandru Popescu, rezerve: 1. Albert Ionuț Popa, 4. Condei, 20. Dragoș Grigore, 15. Darius Vultur, 11. Sorin Mănăilă, 70. Mădălin Calu, 5. Ionuț Țenea, 96. Alexandru Nica, 90. Elijah Seymour.