Două proiectile, descoperite la Tenaris

Un angajat al societăţii comerciale Tenaris Silcotub Călăraşi a descoperit două proiectile perforante de calibrul 22 de milimetri (muniţie rămasă neexplodată) în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase.

În data de 19 martie 2016, ora 12:30, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat pe raza municipiului, pe strada Prelungirea Bucureşti, la sediul companiei Tenaris Silcotub, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul a două proiectile perforante de calibrul 22 milimetri. Elementele de muniţie rămasă neexplodată au fost găsite de către un salariat al firmei, în timp ce efectua lucrări de sortare a materialelor feroase la locul de muncă. Conştientizând pericolul, reprezentanţii societăţii au anunţat imediat organele abilitate, apelând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia echipajului  pirotehnic. Specialiştii pirotehnişti au intervenit cu o autospecială şi au ridicat elementele de muniţie rămasă neexplodată, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii. În astfel de situaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi recomandă ca în momentul în care sunt descoperite elemente de muniţie rămasă neexplodată să anunţe de urgenţă organele abilitate prin numărul 112. De asemenea, reprezentanţii ISU recomandă cetăţenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu mişte muniţia din locul în care a fost descoperită; să nu desfacă şi să nu predea la operatorii economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniţie descoperite; să nu folosească elementele de muniţie descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie şi să nu demonteze elementele de muniţie descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniţie descoperite.

proiectil 1