Daniel Obadă a fost desemnat de Partidul Naţional Liberal (PNL) Călăraşi drept candidat la Primăria Oraşului Fundulea. “Vreau ca Fundulea să fie într-adevăr un oraş. Deocamdată, Fundulea este o comună cu nume de oraş. Din punctul meu de vedere se plătesc taxe şi impozite degeaba, ca la oraş. Eu aş face un referendum să întreb cetăţenii ce vor: comună sau oraş. Nu avem apă curentă, nu avem gaze, nu avem străzi, nu avem zonă industrială, nu avem o centură a oraşului. Conducta de gaze trece prin centrul oraşului, dar noi nu avem gaze. Am luat legătura cu cei de la gaze. Din punct de vedere tehnic este foarte simplu să băgăm un SMR, însă proiectul trebuie făcut de primărie, nu de mine ca persoană fizică. Drumul din care practic trăieşte această localitate, acolo unde sunt cele mai mari firme din judeţ, s-a degradat total şi nu se poate circula pe el. Apă nu avem deloc. S-a introdus reţeaua de apă, dar 90% din populaţie nu s-a racordat. Sistemul de canalizare este făcut foarte prost, fiind mai înalt decât casele”, a declarat Obadă. În ceea ce priveşte şansele de a câştiga fotoliul de primar al oraşului Fundulea, Obadă intră încrezător în cursa electorală. “Eu am prima şansă. Actualul primar în funcţie de 12 ani şi cu încă un mandat de patru ani ca viceprimar, a fost declarat incompatibil. Dosarul este la Curtea de Apel. Sper să se pronunţe. Chiar dacă nu se va pronunţa, nu ştiu cum alegătorii ar putea să voteze un cetăţean care ştie că peste o lună sau două este incompatibil. La Primăria Fundulea nu s-a accesat niciun proiect. Nu avem primărie la Fundulea. Noi stăm într-un sediu pentru care plătim chirie. Avem o clădire, unde, cu bani puţini, se poate face sediu de primărie. În ultima şedinţă de săptămâna trecută s-a concesionat până-n spate, nu mai spun de cine, iar finul primarului a concesionat până la fundaţie să îşi facă o spălătorie. Eu dacă mă duc să fac sediul la primărie, nu am cum, pentru că nu mai am loc de parcare. Dacă mă duc la Fudulea la primărie mă duc să fac ceva. Nu ştiu dacă îmi ajunge un mandat, dar cred că în două mandate aş putea să accesez zece proiecte şi să le duc la bun sfârşit”, a mai spus Obadă.