Concert de colinde, la Biserica „Sfânta Mare Muceniță Anastasia” din Călărași

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, săptămâna trecută, Protopopiatul Călărași a organizat, în colaborare cu Consiliul Județean Călărași și Inspectoratul Școlar Județean Călărași, a X-a ediție a Concertului de colinde ,,Și Cuvântul trup S-a făcut”.

Gazda acestui concert a fost Biserica „Sfânta Mare Muceniță Anastasia” din municipiul Călărași.

Atmosfera de sărbătoare a acestui eveniment a fost dăruită de către următorii protagoniștii: corul Școlii Gimnaziale „George Vâlsan” din comuna Independența, corul „Îngerașii” al Parohiei Mircea Vodă, grupul catehetic al Parohiei Independența, Corul „Sfânta Muceniță Filofteia” al Parohiei Roseți 3, Corul „Anastasis” al Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Anastasia”, Corul „Laetiția Angelorum” al Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Călărași, grupul catehetic al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași, Corul „Vladimireștii” al Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Călărași, grupul catehetic al Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Corul „Sfântul Alexandru” din Oltenița și Corala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Mănăstirea.

La sfârșitul evenimentului, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, protopop al Protopopiatului Călărași, a adresat celor prezenți: „În zilele de sărbătoare închinate Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, să avem sufletul, inima și toată ființa îndreptate spre Dumnezeu, iar gândul nostru să cuprindă în rugăciune și iubire pe cei dragi, dar și pe cei care suferă boli și nedreptăți pe fața pământului”.