Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost întâmpinat de preoţii călărăşeni la Mănăstirea Coslogeni, miercuri, 14 septembrie a.c., când creştinii ortodocşi au prăznuit Înălţarea Sfintei Cruci, cu mesajul “Bine aţi venit Preasfinţite Stăpâne!”. Se pare că preoţii care au organizat ceremonia religioasă şi-au arătat aprecierea faţă de Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor cu exces de zel. Trebuie să precizăm însă că acest mod de primire a înaltelor feţe bisericeşti nu este o practică doar a preoţilor din Călăraşi, ci este întâlnită la nivelul întregii Biserici. La nivel naţional, când intră în biserică un vicar sau episcopul, corul cântă imnul arhieresc cu următoarele versuri: “Pe stăpânul nostru şi arhiereul nostru. Doamne păzeşte. Doamne păzeşte. Întru mulţi ani, stăpâne. Întru mulţi ani, stăpâne. Întru mulţi ani.”. De altfel, în cererile tip adresate înaltelor feţe bisericeşti se foloseşte aceeaşi titulatură: “Preasfinţite Stăpâne”. Se pare că adresarea cu această titulatură intră în contradicţie cu ideea creştină de smerenie. Mai mult, prima dintre cele zece porunci Dumnezeieşti este: “Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”. Atunci, cine este Stăpânul? Stăpânul cui? Vorba românului: „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii”.
Sunteti o persoana frustrata. Daca sunt crestin-ortodoxa va recomandam un duhovnic, iar daca nu un medic.
Sunteti o persoana frustrata. Daca sunteti crestin-ortodoxa va recomandam un duhovnic, iar daca nu, un medic.
Nu știu de ce se face atâta tevatura pe subiectul acesta cu modul de adresare pentru un episcop. Fiecare instituție are un protocol . Dacă aveți ocazia sa mergeți de exemplu la cabinetul unui ministru , trebuie sa va adresați cu ,, excelenta”. Nu am văzut niciodată un articol in care sa se faca caz de acest lucru.
In concluzie trecem si acest articol in rubrica : ,,hai sa mai dam puțin cu noroi in instituția Bisericii!”
Stimată Doamnă,
Sincer, îmi pare rău că singura impresie cu care v-ați ales în urma participării la o liturghie ortodoxă este apelativul mai sus menționat. Așa este! Este o tradiție în Biserica Ortodoxă Universală ca episcopul să fie numit vlădică, în traducere stăpân. Și, această tradiție nu este de ieri de azi, ci încă din timpul împăratului bizantin Justinian cel Mare. Este strict o formulă de adresare pe care o folosesc creștinii ortodocși față de întâistătătorul unei eparhii. La fel cum și domnia voastră folosiți formule de adresare atunci când faceți o cerere, bunăoară, la consiliul județean sau la o ambasadă sau la Casa Regală!
De ce am spus că îmi pare rău…? Deoarece ați ratat esența unei liturghii arhierești, moment liturgic deosebit, plin de simbolism religios. Este cea mai apropiată formă de Liturghia primară, oficiată de un proestos, de obicei episcop, care, urmat de turma sa, intră în biserică, fapt de simbolizează întruparea Mântuitorului care cheamă pe toți oamenii la mântuire. Importanța episcopului, faptul că este un simbol al Mântuitorului (atenție, simbolul nu înseamnă confuzie cu persoana simbolizată, așa cum faceți domnia voastră!), toate acestea sunt fixate încă din sec. II de către Ignatie Teoforul și, mai târziu, Sf. Irineu al Mediolanum-ului, care spuneau, printre altele, că „ acolo unde este episcopul este și Biserica”. Acum, ce să spunem? Că ne pare rău că așa este tradiția noastră? Nicidecum! În cadrul liturghiei arhierești episcopul este cel care slujește, nu este slujit, atât pentru clerici, cât și pentru laici. E o chestiune de viziune. Dacă dumneavoastră vedeți că s-ar încălca porunca a II a Decalogului, este doar problema dumneavoastră. Mintea unui credincios nu se fixează pe cele văzute, întrucât acestea sunt doar mijloace prin care ne înălțăm sufletele la cele inteligibile. Remarca iconoclastă din final, așadar, nu își are rostul. Dacă cineva ar vedea în episcop un vicar sau înlocuitor al lui Hristos, da, asta înseamnă idolatrie. Dar, pentru cineva catehizat suficient, toate simbolurile, gesturile liturgice, veșmintele liturgice, mirosul de tămâie ș.a. nu fac decât să înlesnească legătura cu Creatorul.
PS Pre stăpânul… se intonează doar episcopilor și vicarilor doar dacă sunt episcopi.
Sfântul Ignatie Teoforul (20 decembrie) îi îndeamnã pe credinciosii sãi, sã rãmânã în dragostea si unitatea din jurul episcopului, imagine vãzutã a adevãratului Episcop si Mare Preot, Iisus Hristos. “Acolo unde este episcopul, acolo este Iisus Hristos, acolo este siguranta vietii vesnice, garantia comuniunii cu Dumnezeu.”
Din cate vad, doamna Luminita Iordache, autoarea acestui… material, pentru ca nu se poate numi articol de presa acest text, are cunostinte reduse despre ortodoxie, despre practica bisericeasca ortodoxa si despre traditia ortodoxa!
Respectul pe care preotii il arata episcopului, ca unuia mai mare peste o eparhie, ca intai-propovaduitor al Vestii celei bune, al credintei ortodoxe, nu stirbeste cu absolut nimic slava adusa lui Dumnezeu!
Dar, din pacate, din ce in ce mai multi asa-zisi jurnalisti cad in aceasta capcana a pseudo-cunoasterii, a mediocritatii, si produc astfel de… scriituri fiind total neinformati si rau-voitori!
Recomand doamnei/domnisoarei sa nu se mai considere posesoare a adevarului suprem si, inainte de a scrie despre un subiect, oricare ar fi acela, sa se documenteze din cat mai multe surse pentru a avea si confirmarea informatiei. Cel putin asa face un bun ziarist!
Sau o dam in “deontologie”?
În Epistola către Efeseni (cap 5, 2) a Sf Ignatie Teoforul (+ 107) se vorbește despre puterea rugăciunii pe care o are ierarhia Bisericii. Căci „dacă rugăciunea unuia sau a doi [credincioși] are atâta putere cu cât mai mult a episcopului și a toată Biserica”. Și îndeamnă să nu ne opunem episcopului ca, totodată, să fim supuși lui Dumnezeu. De unde înțelegem că episcopul e ales de Dumnezeu să conducă Biserica locală și că a te împotrivi lui înseamnă, în același timp, a I te împotrivi lui Dumnezeu.
Se poate lesne înțelege tâlcul „formulei” de adresare a treptei episcopale ca nefiind lipsă de smerenie sau plus de vanitate, ci purtând un conținut duhovnicesc puternic, ce izvorăște din statutul de imagine văzută a adevăratului Episcop Iisus Hristos în Biserică.
Tot în epistola Sfântului Ignatie către efeseni, scrisă în anul 107, se spune că „Episcopul este iconomul lui Dumnezeu și el trebuie primit ca Însuși Cel care l-a trimis. De unde înțelegem că trebuie să ne raportăm la hirotonia lui ca la o trimitere a lui de către Hristos. El e trimis de Hristos la noi și de aceea trebuie cinstit ca un trimis al Lui. Pentru că, subliniază Sfântul Ignatie, trebuie să privim la episcop ca la Domnul Însuși.”
Să fie prea mult dacă trimisul lui Dumnezeu este cinstit potrivit demnității la care a fost chemat?
În epistola către magnezieni (cap 6, 1), Sf Ignatie Teoforul spune: trebuie să facem toate „în unirea lui Dumnezeu , avându-l pe episcop ca întâi-stătător” . Pentru că el este „întru locul lui Dumnezeu , presbiterii sunt „întru locul sinedriului Apostolilor” iar diaconii, cei foarte dulci sunt „credincioși diaconiei/ slujirii lui Iisus Hristos .
Greu de purtat acest cuvânt: „episcopul este întru locul lui Dumnezeu”!
Epistola către tralieni a Sf Ignatie întărește învățătura apostolică. Ignatie îi sfătuiește pe cei din Trallis să se supună episcopului lor ca lui Iisus Hristos, pentru ca să trăiască după Iisus Hristos. Pentru că supunerea față de episcop, după cum se înțelege de aici, nu e pentru a profita de episcop ci pentru a trăi evlavios înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci ascultarea de episcop se naște tocmai din ascultarea reală față de Dumnezeu și nu din supunerea oarbă față de el. Pentru că ascultarea față de episcop este o consecință duhovnicească a ascultării față de Dumnezeu.
„Pe stăpânul şi arhiereul nostru…“
Cine a vizitat Biserica „Sfânta Sofia“ din Constantinopol a putut să vadă marea asemănare dintre veşmintele sacerdotale şi cele ale împăratului. Şi tot de aici ni s-a transmis şi celebrul imn chiriarhal care atestă că arhiereul ocupa locul doi după împărat. Aşa se face că atunci când intra împăratul în biserică, pentru a lua parte la serviciul divin, corul intona imnul: „Pe stăpânul (adică pe împăratul nostru), Doamne îl păzeşte!“, după care adăuga „şi arhiereul nostru Doamne îl păzeşte, întru mulţi ani!“. La terminarea imnului, fiecare îşi ocupa locul său în jilţ, arhiereul în cel din dreapta, iar împăratul în cel din stânga.
Aşadar, împăratul era realmente stăpânul lumesc care, aşa cum reiese şi din imnul de întâmpinare, ocupa poziţia întâi, după care urma arhiereul (ori patriarhul cetăţii imperiale). În nici un caz nu puteau fi atribuite în acelaşi timp cele două calităţi imperatorului şi nici arhiereului. Aşadar, imnul pe care şi noi îl intonăm astăzi trebuie înţeles şi din perspectiva originii sale, nu doar după conţinut.
Este arhicunoscut că duhul stăpânirii lumeşti a fost dintotdeauna străin tradiţiei ortodoxe, care n-a ridicat niciodată astfel de pretenţii, mai ales că arhiereul este un urmaş al lui Hristos care a spus clar că nu a venit în lume ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa pentru mulţi. Cu atât mai nejustificată ar părea pretenţia cuiva de a stăpâni, fiindcă nici Întemeietorul Bisericii n-a trimis pe nimeni în lume ca să stăpânească.
Cine acuză deci ierarhia de astfel de pretenţii, fie nu cunoaşte tradiţia Bisericii axată pe Sfânta Scriptură, fie este rău intenţionat.
Cine a vizitat Biserica „Sfânta Sofia“ din Constantinopol a putut să vadă marea asemănare dintre veşmintele sacerdotale şi cele ale împăratului. Şi tot de aici ni s-a transmis şi celebrul imn chiriarhal care atestă că arhiereul ocupa locul doi după împărat. Aşa se face că atunci când intra împăratul în biserică, pentru a lua parte la serviciul divin, corul intona imnul: „Pe stăpânul (adică pe împăratul nostru), Doamne îl păzeşte!“, după care adăuga „şi arhiereul nostru Doamne îl păzeşte, întru mulţi ani!“. La terminarea imnului, fiecare îşi ocupa locul său în jilţ, arhiereul în cel din dreapta, iar împăratul în cel din stânga.
Aşadar, împăratul era realmente stăpânul lumesc care, aşa cum reiese şi din imnul de întâmpinare, ocupa poziţia întâi, după care urma arhiereul (ori patriarhul cetăţii imperiale). În nici un caz nu puteau fi atribuite în acelaşi timp cele două calităţi imperatorului şi nici arhiereului. Aşadar, imnul pe care şi noi îl intonăm astăzi trebuie înţeles şi din perspectiva originii sale, nu doar după conţinut.
Este arhicunoscut că duhul stăpânirii lumeşti a fost dintotdeauna străin tradiţiei ortodoxe, care n-a ridicat niciodată astfel de pretenţii, mai ales că arhiereul este un urmaş al lui Hristos care a spus clar că nu a venit în lume ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa pentru mulţi. Cu atât mai nejustificată ar părea pretenţia cuiva de a stăpâni, fiindcă nici Întemeietorul Bisericii n-a trimis pe nimeni în lume ca să stăpânească.
Cine acuză deci ierarhia de astfel de pretenţii, fie nu cunoaşte tradiţia Bisericii axată pe Sfânta Scriptură, fie este rău intenţionat.
Si am folosit doar cateva idei ce tin stric de aspectul bizantin al cultului liturgic, respectiv al arhiereului, daca as expune viziunea testamentara despre persoana arhiereului, ar dura cateva ore . Cititi Sfanta Scriptura pentru a intelege tainele trairii ortodoxe!
Nesimtitilor, nu mai stergeti comentariile si publicati-le pe toate.
Apelativul,,stăpâne”pentru ierarhii,face parte din tradiția Bisericii Ortodoxe și nu este o invenție a timpurilor noastre. Cred că societatea noastră are alte probleme stringente care ar trebui abordate.
Domnilor, lasati Biserica in pace, nu va intinati cu noroi painea pe care o mancati! Preasfintitul este iubit de popor, spre deosebire de ceea ce reprezentati dumneavoastra! Ati epuizat toate problemele sociale si aveti treaba cu Biserica! Sa va fie rusine!
ochi au si nu vad, urechi au si nu aud