Primăria Comunei Grădiștea, județul Călărași, având în vedere situația națională privind infectarea cu Covid-19, invită cetățenii să se prezinte la sediile dispensarelor din satele Grădiștea și Rasa, pentru a primi vaccinul Johnson & Johnson.
„Vaccinarea este gratuită, necesară și benefică pentru fiecare cetățean. Dacă vrem să ne programăm, trebuie să ne sunăm la dispensarele din comună, iar în situația în care nu avem posibilitatea de a suna, să ne prezentăm direct la punctul de vaccinare (dispensar). Persoanele care nu se pot deplasa/nu pot ajunge la sediul de vaccinare (dispensar), să sune sau să anunțe Primăria Grădiștea și se va asigura transport pentru fiecare persoană. Trebuie să conștientizăm că prin vaccinare ne protejăm membrii familiilor, rudele, prietenii și pe toți cetățenii cu care intrăm în contact. În același timp, numai prin vaccinare vom putea participa la diverse evenimente (sociale, culturale, sportive etc.) în siguranță”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Grădiștea.
Pentru programări și informații sunt puse la dispoziție următoarele numere de telefon: 0242/336.017, 0723/531.086 – Primăria Grădiștea; 0242/336.143 – Dispensar Grădiștea, 0744/253.129 – medic Miron Elefterescu; 0747/027.955 – Dispensar Rasa, 0741/056.160 – medic Simona Otilia Popescu.