Centrul de Zi din cadrul SERA Călărași are o capacitate de 50 de locuri și este destinat copiilor preşcolari din comunitate, proveniţi din familii defavorizate

Centrul de Zi din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru Copil și Familie SERA Călărași, situat pe strada Stejarului nr. 9, are o capacitate de 50 de locuri, este destinat copiilor preşcolari din comunitate, cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani, proveniţi din familii defavorizate, cu scopul de prevenire a abandonului și a separării lor de familie.

Condițiile de admitere în cadrul Centrului de Zi Călărași presupun îndeplinirea următoarelor condiții: copii care provin din familii aflate în dificultate şi/sau în situaţie de risc de abandon; copii proveniţi din familii monoparentale, cu dificultăți socio-economice ce fac imposibilă menținerea copilului în familie;

copii ai căror părinţi realizează un venit lunar net pe membru de familie sub plafonul de 1,5 din ISR (în 2021 acest indicator social de referință este de 750 de lei); copii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării de familie.

Prin serviciile oferite cu titlu gratuit, centrul asigură suport atât copilului cât și familiei sale, principalele intervenții fiind următoarele, dar fără a se limita la acestea: cazare pe timpul zilei, cu program în zilele lucrătoare, în intervalul 07:00 – 19:00 în spaţii special amenajate, adaptate vârstei și dotate corespunzător, cu asigurarea micului dejun, prânzului şi a două suplimente (ora 10:00 și ora 16:00), asigurarea odihnei pe timpul zilei; supraveghere, protecţie şi îngrijire centrată pe nevoile de creştere şi dezvoltare ale copiilor, inclusiv supraveghere medicală;

activităţi educaţionale conform programelor de vârstă preșcolară, activități diverse de recreere-socializare (serbări, plimbări, drumeţii, excursii, etc) – în funcţie de posibilități și opinia exprimată de aparţinători; servicii de consiliere pentru copil şi părinţi/reprezentanţi legali, adaptate problemelor identificate şi/sau la solicitarea familiei.

Pentru detalii suplimentare, peroanele interesate sunt așteptate la sediul centrului sau pot apela numerele de telefon 0242/311.954, 0242/334.451.