Săptămâna trecută, în cadrul unei şedinţe publice cu directorii unităţilor de învăţământ din Călăraşi, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Constantin Tudor, a menţionat faptul că este posibil ca, începând din anul şcolar viitor, în judeţul nostru să funcţioneze un liceu cu profil vocaţional.
Este posibil ca, în anul şcolar 2016 – 2017, în învăţământul călărăşean să fie inclus un liceu cu profil vocaţional, care să aibă iniţial doar patru clase. Inspectorul şcolar general al ISJ Călăraşi, Constantin Tudor, a precizat faptul că unitatea de învăţământ se va numi Liceul Vocaţional „Ştefan Bănulescu” din Călăraşi. Acesta a mai spus că două clase cu profil pedagogic de la Colegiul Tehnic „Stefan Bănulescu” şi o clasă de sport din cadrul Liceului de Transporturi Auto vor funcţiona în noul liceu. „Va apărea un nou liceu în harta învăţământului călărăşean. Este vorba despre Liceul Vocaţional ‘Ştefan Bănulescu’ care va avea patru clase la început şi cu încă un rând de câte trei clase care vor continua. Mă refer la cele două clase de la Bănulescu, pe pedagogic, şi cea de sport de la Auto şi vom înfiinţa o clasă nouă, cu două grupe, pe arte, pentru că, din păcate, suntem singurul judeţ care nu are un liceu de artă. Slobozia are două licee, unul pedagogic şi unul de artă şi îl mai are şi pe cel teologic. Noi vom face un liceu vocaţional pentru că trebuie să dăm şansă tuturor copiilor din municipiu şi din satele alăturate, care sunt talente adevărate în domeniul artelor plastice şi artelor muzicale, să se perfecţioneze la Călăraşi. Ne mândrim cu toţii când vedem la televiziuni diverşi copii, tineri, din judeţul nostru, care candidează cu succes la concursurile naţionale sau la show-urile de televiziune. Plecaţi de aici, fără să le oferim o şcoală, pentru că nu mai avem nici măcar banala şcoală de arte care a funcţionat şi care mai dădea un sprijin tinerelor talente, părinţii cheltuind sujme imense pentru a-i pregăti individual. Recent, o prezenţă extraordinară a unei foste eleve a liceului nostru ‘Mihai Eminescu’ din Călăraşi pe care am promovat-o şi noi, şi Palatul (n.r. – Palatul Copiilor Călăraşi) şi liceul, în spectacole, a avut o prestaţie de excepţie la X-Factor, calificându-se dincolo de preselecţii. Şi nu este singurul exemplu izolat. Amintiţi-vă de Simona Nae, care astăzi este un nume în muzica uşoară românească. Pentru aceşti tineri dotaţi trebuie să facem aceste lucruri. Nici un cadru didactic să nu-şi facă probleme în ceea ce priveşte locul de muncă pentru că vom avea suficiente posturi şi pentru ingineri, că aici e marea emoţie, prin creşterea numărului de clase de profesională şi vom avea şi pentru profesorii de ştiinţe şi de discipline socio-umane, locuri de muncă la noul liceu vocaţional, care fiind cu acest profil, ştiţi mai bine decât mine ce înseamnă pe grupe, pe practică şi aşa mai departe, cu norme în plus faţă de ceea ce avem în momentul de faţă”, a declarat Constantin Tudor.