Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Săpunari, reabilitat cu fonduri europene

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR), a organizat, miercuri, 30 septembrie a.c., un nou eveniment destinat promovării rezultatelor implementării Regio 2007 – 2013 în Sud Muntenia.

 

Acţiunea a debutat cu o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost prezentate stadiul derulării proiectelor finanţate prin POR 2007 – 2013 la nivelul judeţului Călăraşi şi impactul programului în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. A urmat o vizită a jurnaliştilor la Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Săpunari, ce a fost reabilitat cu fonduri nerambursabile Regio. Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, a menționat, în deschiderea conferinței de presă ce a precedat vizita la proiectul Regio, că: „Suntem într-o perioadă de finalizare a Programului Operațional Regional 2007 – 2013 în care vedem ce s-a făcut bine, ce s-a făcut mai puțin bine, ce putem prelua și ce putem îmbunătăți în exercițiul financiar următor. În această etapă, cu siguranță, vizitele împreună cu reprezentanții mass-media pentru a vedea efectiv ce s-a făcut în cadrul programului ocupă un loc important”. Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și echiparea Ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, județul Călărași” a primit finanţare europeană în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 3.1 „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.

 

Proiectul a avut o valoare totală de 2.095.922,76 de lei

 

Contractul de finanţare s-a derulat pe o perioadă de 22 de luni, începând din aprilie 2013 până în februarie 2015. Proiectul a avut o valoare totală de 2.095.922,76 de lei, din care 1.566.660,92 de lei au reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de Consiliul Judeţean (CJ) Călăraşi, în calitate de beneficiar. Această investiţie face parte din portofoliul de proiecte al CJ Călărași, ce vizează îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite unei categorii vulnerabile a populaţiei (persoane cu probleme de sănătate mintală) şi pentru creşterea accesibilităţii şi calităţii serviciilor de sănătate mintală din judeţul Călăraşi. Singura unitate medicală de profil din zonă, Spitalul de Psihiatrie Săpunari are rolul de a deservi locuitorii județelor Ialomița şi Călărași, respectiv peste jumătate de milion de persoane. Capacitatea spitalului este de 170 de locuri, cinci medici de specialitate asigurând gărzile în spital și având în supraveghere în prezent aproximativ 130 de pacienţi cronici şi acuţi aflați în tratament.

 

123 de proiecte depuse la nivelul judeţului Călăraşi

 

În cadrul programului Regio 2007 – 2013, la nivelul judeţului Călăraşi s-au depus în total 123 de proiecte, din care 80 au primit finanţare, în valoare totală de peste 282 de milioane de lei, asistenţa nerambursabilă solicitată depăşind suma de 212 milioane de lei.

ADR 1 ADR 2 ADR 3