O elevă din judeţul Călăraşi a reuşit să se facă remarcată la nivel internaţional prin câştigarea unei menţiuni la Olimpiada Internaţională de Lectură. Alexandra Ioana Tuţă, elevă în clasa a XI-a D, în cadrul Colegiului Naţional “Barbu Ştirbei” a primit din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice 4.065 de lei, drept recompensă pentru rezultatele deosebite obţinute.
Primul-ministru interimar al României şi ministru al Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a premiat elevii români medaliaţi la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale în anul 2015. Astfel, au fost recompensaţi 225 de elevi câştigători a 257 de distincţii (51 de medalii de aur sau premii I, 69 de medalii de argint sau premii II, 67 de medalii de bronz sau premii III şi 70 de menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale (juniori şi seniori) pe discipline. De asemenea, au fost premiaţi şi 230 de profesori care i-au pregătit pe elevii olimpici, precum şi cele 99 de şcoli din care provin laureaţii. Printre elevii premiaţi s-a numărat şi Alexandra Ioana Tuţă, din cadrul Colegiului Naţional “Barbu Ştirbei” Călăraşi, care a obţinut menţiune la Olimpiada Internaţională de Lectură. Aceasta a fost răsplătită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice cu suma de 4.065 de lei.
“În primul și în primul rând, trebuie să mărturisesc că această experiență reprezintă o încununare a tuturor eforturilor mele pe parcursul a șase ani, șase ani care au contribuit decisiv la modelarea personalității, la identificarea unor priorități și a unor idealuri care îmi vor marca, în mod incontestabil, parcursul, procesul de maturizare și, în final, cariera. Acești șase ani frumoși, sintetizând suișuri și coborâșuri, ambiții și obiective pentru a căror materializare am luptat constant, refuzând să cred în limite și în condiționări, s-au născut dintr-o întâmplare aparent simplă, dar care avea să devină esențială pentru copilul de atunci – când am descoperit că ador să scriu, că acesta este harul cu care am fost înzestrată, am descoperit ceea ce sunt, cu adevărat. Acești tumultuoși șase ani de sacrificii și iluzii au avut ca unic scop îndeplinirea unui vis, acela de a fi, măcar o dată, pe podium la Olimpiada Națională pe care o iubesc cel mai mult și fără de care m-aș simți incompletă, pustie, lipsită de sens. Și iată că în urmă cu câteva luni, în aprilie, am reușit să obțin Premiul III la Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Română, remarcându-mă prin intermediul probei orale, care a determinat juriul să facă declarații imediat după finalizarea discursului: ‘Ai fost foarte bună!’. Odată cu obținerea acestui premiu a urmat și apariția oportunității de a participa la Olimpiada Internațională de Lectură și iată că, laînceput de septembrie, mă îndrept spre Constanța, alături de doamna profesoară Monica Mustățea (incontestabil cea mai bună profesoară de limbă și literatură română la nivel de județ… și nu numai), pentru a îmbrățișa cea mai mare provocare de până acum. Și dragostea, foamea pentru cuvinte au condus la obținerea primei Mențiuni în cadrul acestei olimpiade, moment pe care îl consider adevăratul punct culminant al vieții mele și moment pentru care am fost răsplătită ieri (n.r. – luni, 16 noiembrie), alături de doamna profesoară și de instituția din care fac parte, Colegiul Național ‘Barbu Ştirbei’, la Gala Olimpicilor Internaționali, desfășurată la Palatul Victoriei, în prezența unor personalități de referință ale sistemului educațional din România. Astfel, 99 de unități de învățământ, din 19.000 la nivel național, au fost premiate și mă simt mai mult decât onorată că am făcut parte dintre cele câteva sute de elevi ai României care au reușit să devină cei mai buni dintre cei buni, demonstrând că visele devin realitate, indiferent de proveniență, indiferent de prejudecăți. Rezultatul meu și al doamnei profesoare ridică, în această ordine de idei, ștafeta în ceea ce privește învățământul local, el fiind cel mai de preț rezultat obținut de județul Călărași și de Colegiul Național ‘Barbu Ştirbei’ încă de la înființare, cu atât mai mult cu cât el aparține de latura umanistă, de limba și literatura română – disciplină a subiectivității și a creativității. Doresc să îi mulțumesc doamnei profesoare Monica Mustățea pentru sprijinul, pentru devotamentul și pentru dragostea dumneaei, pentru că mi-a oferit certitudinea că un vis vechi de 6 ani va deveni, în sfârșit, realitate și pentru că m-a susținut necondiționat, pentru că mi-a indus în permanență ideea că totul este posibil atunci când este făcut din iubire și când este sincer, indiferent de apartenența sau neapartenența la un centru universitar, indiferent de permanentele jocuri de culise. Consider că, dacă nu aș fi beneficiat de o astfel de colaborare cu dumneaei și dacă relația dintre noi două nu ar fi fost atât de transparentă, nu aș fi reușit niciodată să ating această performanță, întrucât, la ora actuală, în județul Călărași, nimeni nu mai este capabil de o astfel de realizare. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc familiei mele, prietenilor mei, liceului meu pentru sprijinul lipsit de rezerve, pentru încrederea deplină și pentru gândurile frumoase și sper ca, pe viitor, să am puterea de a lupta cu aceeași pasiune, cu aceeași dedicare, cu același zbucium pentru idealurile mele și, de ce nu?, de a repeta memorabila experiență ce convertește anul 2015 într-o perioadă mai mult decât prosperă pentru mine! Atât timp cât mă hrănesc cu tainicele ‘cuvintepotrivite’ și cu visuri, toate porțile către succes îmi sunt larg deschise!”, a declarat Alexandra Ioana Tuță, elevă în clasa a XI-a D în cadrul Colegiului Naţional “Barbu Ştirbei” din municipiul Călăraşi.