Un bărbat în vârstă de 30 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost transportate de urgenţă la spital, în urma unui grav accident rutier produs pe Drumul Naţional 3. Echipajele de descarcerare şi SMURD au intervenit rapid pentru extragerea persoanelor din vehiculul avariat şi pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma impactului violent.
În seara de 10 noiembrie 2015, Robert D., în vârstă de 32 de ani, din comuna Lupşanu, judeţul Călăraşi, a condus un autoturism pe DN 3, în afara localităţii Ştefăneşti, şi a pierdut controlul direcţiei, maşina lovind un copac de pe marginea părţii carosabile, în partea stânga a sensului de mers. În urma accidentului a rezultat decesul lui Vasile S., de 30 de ani, din comuna Lupşanu, pasager, şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a altui pasager. Poliţiştii au constatat că bărbatul care conducea autovehiculul nu posedă permis de conducere şi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările au fost demarate în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi
Marţi seară, la ora 19:14, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin 112, să intervină pe Drumul Naţional 3, la kilometrul 55 + 900, pe raza localităţii Ştefăneşti, comuna Ileana, pentru ajutorarea victimelor rezultate în urma accidentului. La sosirea echipajelor de intervenţie, autoturismul se afla în afara părţii carosabile, fiind foarte avariat, în interiorul acestuia aflându-se trei persoane de sex masculin, dintre care una încarcerată, ce prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Pompierii au reuşit să scoată corpul neînsufleţit din maşină. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, Vasile S. (încarcerat, pasager dreapta spate) a fost declarat decedat de către medicul încadrat pe ambulanţa venită de la Fundulea. Un alt bărbat, Adrian G., de 41 de ani (pasager dreapta faţă), care era conştient şi prezenta multiple traumatisme a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, sosit de la Lehliu Gară. Acesta a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat de urgenţă la spitalul din Lehliu. Cel de-al treilea bărbat implicat în accident, Robert D., în vârstă de 32 de ani (conducător auto), care prezenta plagă deschisă la nivelul capului, de aproximativ 15 centimetri în zona frontală, traumatism cranio-facial şi multiple excoriaţii la nivelul membrelor superioare, a fost preluat de către echipajul de prim-ajutor SMURD. Paramedicii i-au acordat îngrijiri medicale şi l-au transportat de urgenţă la spitalul din oraşul Lehliu Gară. Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs teribilul accident, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, iar o alte două au ajuns la spital cu mai multe traumatisme.