Pompierii călărăşeni au salvat un bărbat în vârstă de 55 de ani în timp ce casa în care se afla era în flăcări. Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Gărzii Budești au acţionat cu două autospeciale pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale.
În data de 22 noiembrie 2016, ora 16:07, pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Vasilați, pe strada Mihai Eminescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparţinând lui V.I.. La sosirea echipajelor profesioniste, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens atât la acoperiș, cât și în interiorul acesteia, existând risc de extindere a arderii la celelalte imobile și bunuri materiale aflate din imediata apropiere. De asemenea, era cunoscut și faptul că în interior se află proprietarul casei, într-una dintre camere, cu o butelie în brațe. Pompierii salvatorii nu au ezitat niciun moment, s-au echipat corespunzător și au intrat în casa în flăcări, pentru a-l scoate pe bărbatul în vârstă de 55 de ani, pentru care clipele de viață erau numărate. În doar câteva minute, persoana respectivă a fost scoasă nevătămată din locuință, fiind continuate operațiunile de stingere a incendiului și de protejare a vecinătăților.
Copilul a fost salvat de vecini
Potrivit relatărilor celor prezenți la locul intervenției, se cunoștea și faptul că proprietarul gospodăriei a dat foc intenționat locuinței, l-a luat pe fiul său în vârstă de 12 ani și s-au încuiat în casă, într-una dintre camere, iar până la sosirea pompierilor militari, un vecin a reușit să îl salveze pe copil înainte ca arderea să se extindă la întregul imobil. Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute, la fața locului deplasându-se și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor unor posibile victime. În urma incendiului au ars locuința respectivă în proporție de 80% și mai multe bunuri din interior (materiale textile, materiale plastice și mobilier). Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru distrugere din culpă
După ce şi-a incendiat locuinţa, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiuni de distrugere din culpă. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Călăraşi. Ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă.