În data de 17 decembrie 2021, a avut loc ultima acțiune de plantare alături de voluntarii Asociației ViitorPlus s-a încheiat în comuna Chirnogi, județul Călărași.
„Alături de voluntarii BCR Asigurări de Viață VIG, am continuat demersurile de plantare a perdelei forestiere de la marginea Drumului Național 41, ce leagă Chirnogi de Oltenița. Împreună, am reușit să plantăm încă o sută de puieți de sălcioară și cătină roșie. Evenimentele de plantare au ca scop principal întărirea relațiilor dintre colegi, îmbunătățirea spiritului de colaborare și petrecerea unor momente deosebite în natură, printre copăcei.
Membrii echipei ‘Adoptă un Copac‘ au ghidat acțiunea pentru a asigura o plantare corectă a puieților. Din primăvară, vom începe și demersurile de îngrijire a puieților, pentru a le oferi cele mai bune condiții de creștere și dezvoltare. Felicitări BCR Asigurări de Viață VIG și vă mulțumim pentru contribuția voastră în plantarea acestei perdele forestiere. Sperăm să ne revedem cu bine la primăvară! Unde-s mulți, pădurea crește!”, au declarat coordonatorii proiectului „Adoptă un copac”.
„Ne bucurăm că am putut fi alături de prietenii noștri de la ‘Adoptă un copac‘, cu ajutorul cărora am contribuit la combaterea poluării și protejarea naturii, pentru o viață mai sănătoasă și promisiunea unui loc mai bun pentru generațiile viitoare”, au transmis reprezentanții BCR Asigurări de Viață VIG.
Programul de împădurire „Adoptă un copac!” a pornit în 2008, ca inițiativă a ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, iar rezultatele de până acum se reflectă în suprafața totală de 112 hectare plantate în 14 comunități prin implicarea a peste 13.000 de voluntari, în mai multe județe din sudul țării, afectate grav de efectele schimbărilor climatice. Împăduririle se fac pe terenuri degradate sau sub forma de perdele forestiere de protecție și sunt „adiționale”, adică nu ar exista fără fondurile strânse de la donatori și sponsori, în beneficiul comunităților rurale lipsite de resursele necesare.