Blocul pentru specialiștii din sănătate va fi gata anul viitor, în luna martie

Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, a fost în vizită la șantierul unde se construiește blocul pentru medicii specialiști în domeniul sănătății pentru a verifica stadiul lucrărilor.

„Continuăm investițiile la nivelul Consiliului Județean, la anul până în luna martie să fie date Consiliului Județean. Aș putea să spun că se continuă promisiunile pe care le-am făcut în mandatul 2016 – 2020, continuând investițiile pe care le-am câștigat în acel mandat. Putem să spunem că, dacă ne uităm în urmă cu aproape cinci ani, în acest loc era uitat de toate administrațiile care au fost la conducere”, a declarat Vasile Iliuță.

Directorul Direcției Tehnice a CJ Călărași, Gheorghe Vlase, a vorbit despre valoarea investiției, unitățile locative și finalizarea acestor locuințe.

„Valoarea investiției este de opt milioane două sute de lei, din care construcții montaj 6.500. Consiliul Județean se va ocupa de partea de amenajare exterioară, valoarea investiției totale este 780 de mii de lei, din care construcție și montaj 560 de mii de lei”, a precizat Gheorghe Vlase.

Vicepreședintele CJ Călărași, Mihăiță Beștea, prezent la eveniment, a afirmat: „Vedem că sunt progrese, aceste investiți nu ne sunt indiferente și monitorizăm direcția tehnică. Lucrurile evoluează”.

Beneficiarii direcți vor fi medicii care vor fi aduși la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași.

„Ceea ce vedem aici este o parte a proiectului demarat de Consiliul Județean, realitatea este simplă, este o muncă de echipă, aducem medici, suntem văzuți ca o oază de normalitate”, a menționat Bogdan Mihai, managerul Spitalului Județean Călărași.

Perioada estimată pentru finalizarea locuințelor este sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie.