Înregistrarea în SPV va deveni obligatorie începând cu 1 martie 2022


Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii că prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2021, care modifică Codul de procedură fiscală, se stabilește că, începând cu data de 1 martie 2022, documentele transmise de către persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, P.F.A-urile, profesiile liberale, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale să se facă, exclusiv, prin intermediul Spațiul Privat Virtual (SPV).
În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente , iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.
Contribuabilii vor avea la dispoziție timp până la data de 1 martie 2022 pentru a se înregistra în SPV, dată după care comunicarea cu organul fiscal se va face exclusiv online.
AJFP Călărași recomandă contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual până la data de 1 martie 2022 pentru a nu risca eventualele efecte negative care pot apărea dacă un document trebuie depus sau înscris într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin SPV (prescrierea unui drept, pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, apariția unor amenzi etc.).
Administrația Județeană a Finanțelor Publice reiterează faptul că Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h,7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie ş.a.
Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificat digital calificat pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV, iar persoanele fizice, care nu dețin un astfel de certificat, pot cere înregistrarea pe baza de nume de utilizator și parolă.
Baza legală este Ordonaţa Guvernului nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale publicat în Monitorul Oficial nr. 832/31.08.2021.