În ședința ordinară a Consiliului Local Oltenița din data de 29 iulie 2021, consilierii au aprobat acordarea de la bugetul local a sumei de 3.000 de lei pentru premierea Ioanei Pavelescu, absolventă a clasei a XII-a A, profil umanist, specializarea filologie, la Colegiul Național „Neagoe Basarab” din municipiul Oltenița, pentru rezultatul obținut la examenul naţional de bacalaureat din acest an: media 10.
„Susținerea performanței în educație reprezintă una dintre misiunile prioritare ale administrației locale. Îmbunătățirea constantă a bazei materiale educaționale, precum și acordarea de recompense financiare celor cu rezultate deosebite, încurajarea elevilor prin acordarea de burse sunt doar câteva dintre măsurile adoptate deja de Consiliul Local în acest sens”, se arată în referatul de aprobare ce însoțește Hotărârea de Consiliu Local.
În ședința de joi, 29 iulie, consilierii locali au ținut s-o felicite atât pe elevă, cat și pe profesorii Colegiului Național „Neagoe Basarab”. De altfel, au fost felicitați toți elevii care au reușit să promoveze examenul vieții.