După ce mulți ani la rând au servit patria cu devotament, curaj și credință sub semnul de foc al armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, plutonier adjutant şef Bucur Dănuţ şi plutonier adjutant Pleşea Gheorghe au ieșit la pensie
Într-o atmosferă plină de emoție, în sala de conferinţe de la reşedinţa inspectoratului, pompierii s-au despărțit vineri, 16 iulie, de doi dintre colegii lor de arme, care după activitate considerabilă depusă în slujba țării, se retrag pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.
„Colonel Păduraru Adrian Iulian, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Barbu Ştirbei’ al judeţului Călărași i-a felicitat pe plutonierul adjutant şef Bucur Dănuţ şi pe plutonier adjutant Pleşea Gheorghe, cărora le-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o în cadrul unității noastre, le-a urat desigur să se bucure de multă sănătate și de viață lungă. Și noi, camarazii din cadrul ISU Călărași le dorim colegilor noştri proaspăt pensionaţi să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie cât mai lungă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași, plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu.