Cei care vor să devină specialişti în pregătirea fizică a sportivilor❓se pot înscrie până la data de 25 mai 2021 la cursurile de preparator sportiv ale Academiei Naționale de Fotbal.
Preparatorul sportiv este specialistul care se ocupă de pregătirea fizică a sportivilor, această pregătire fiind considerată unul dintre cei mai importanți factori ai antrenamentului sportiv, suport al exprimării tehnicii specifice, în scopul obținerii de performanțe sportive.
Cursul de Preparator Sportiv (cod COR 342209) este autorizat (autorizație seria B nr. 0012406) și organizat de Academia Națională de Fotbal și se adresează antrenorilor calificați, posesori ai unui carnet de antrenor și/sau profesorilor de Educație fizică și Sport, sportivi sau foști sportivi în fotbal ori alte sporturi, care doresc să se specializeze și să înceapă o carieră ca preparatori sportivi în fotbal.
Admiterea la programul de formare pentru specializarea Preparator sportiv se organizează sub forma concursului de dosare, pentru un număr minim de 25 de cursanți. Numărul alocat se poate mări în funcție de numărul potențialilor candidați care au depus cerere de preînscriere online pe site-ul Academiei.
Cursul va fi livrat în format mixt, atât online, prin videoconferință (pentru partea teoretică) cât și cu prezență fizică (pentru partea practică) și are un total de 90 ore de învățare care vor fi livrate conform unui program postat în timp util pe site-ul Academiei.
Activitățile online se vor desfășura cu precădere seara, începând cu ora 17:00.
Lectorii cursurilor sunt: Gabriel Zaharia, Dan Iulian Alexe şi Lucian Burchel.
La finalul cursului se vor obține: certificatul de absolvire eliberat de Ministerul Muncii – 90 de ore; certificatul de absolvire Preparator Sportiv; suplimentul descriptiv al certificatului.
Taxa de înscriere admitere este 150 de lei. Taxa de școlarizare este 1.500 de lei (taxa de examen final și taxa de certificare, incluse în acest cost). Taxa se poate achita și în două tranșe, de 750 de lei (prima plătită la confirmarea locului, a doua până la finalul cursului).
Concursul de admitere se desfășoară în patru etape, astfel: etapa I cuprinde verificarea conținutului dosarului și îndeplinirea cerințelor privind actele solicitate; etapa a II-a constă în evaluarea și aprecierea fiecărui document depus la dosar, pe baza unei grile de punctaj stabilită anterior; etapa a III-a cuprinde centralizarea punctajelor obținute de fiecare candidat, stabilirea ierarhiei și pregătirea listelor cu rezultatele finale; etapa a IV-a reprezintă postarea listelor pe site și anunțarea candidaților despre rezultatele concursului de admitere.
În listele cu rezultatele finale, se vor folosi codurile personale ale candidaților, coduri care vor fi alocate la depunerea dosarului și transmis pe e-mailul personal.
Calendar admitere
Înscrierea candidaţilor se desfășoară până la data de 25 mai 2021. Verificarea și evaluarea dosarelor se realizează pe tot parcursul perioadei de înscriere. Centralizarea rezultatelor și întocmirea listelor admiși/respinși se fac pe 26 mai. Afișarea rezultatelor va avea loc în data de 26 mai 2021. Perioada de depunere şi soluționare contestații este 27 – 28 mai. Afișarea rezultatelor finale (liste finale admiși/respinși) se va realiza pe 28 mai. Validarea rezultatelor concursului de către Consiliul director va avea loc tot în aceeaşi zi.
Cursul durează aproximativ două luni, calendarul va fi comunicat în zilele următoare.
Mai multe informaţii se regăsec pe site-ul https://anf.frf.ro.