Campania de vaccinare anti-Covid-19 continuă în județul Călărași

Campania vaccinărilor continuă în județul Călărași, obiectivul zile de sâmbătă, 15 mai, fiind comuna Unirea.
„Împreună cu doamna dr. Camelia Truică am decis să ne alăturam echipei mobile vaccinatoare, din dorința de a facilita reîntoarcerea la normalitate. După mai bine de un an, România intră într-o ușoară perioadă de relaxare, iar acest lucru se datorează printre altele, și acestei campanii susținute de vaccinare. Mulțumim tuturor călărășenilor care au răspuns pozitiv apelului nostru de a se vaccina, iar azi în mod special, mulțumim domnului Ciprian Andrei Olteanu, primarul localității Unirea, precum şi domnului viceprimar Bondoc Ionuţ, pentru implicarea exemplară în organizarea activității de vaccinare a peste 170 de locuitori ai acestei localități. De asemenea, ca de fiecare dată, ISU Călărași ne-a fost alături și le mulțumim! Tot respectul pentru echipa vaccinatoare! Vă mulțumim tuturor acelora dintre dumneavoastră care ați înțeles că vaccinându-vă sunteți protejați, dar în același timp îi puteți proteja și pe cei din jurul dumneavoastră”, a declarat Cezar Rădulescu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi, Cezar Rădulescu.