Restanţă din etapa a 11-a, meciul dintre Dunărea şi Rapid, disputat miercuri, 27 noiembrie, după prânz, s-a încheiat nedecis, 0 – 0, în ciuda ocaziilor avute de cele două rivale. Partida a început în forţă pentru oaspeţi care irosesc o bună ocazie în minutul 3. Sefer a şutat direct pe poartă din lovitură liberă de la 17 metri lateral dreapta, însă Krell a intervenit şi a respins peste poartă, în corner.
În minutul 7, Dunărea a ratat două mari oportunităţi prin Ekollo şi Honciu, portarul Rapidului, tânărul Tătaru fiind de fiecare dată pe fază. Rapid şi-a trecut în cont a doua ocazie, lovitura de cap a lui Brighton Labeau din 10 – 11 metri central, fiind reţinută de Krell. Câteva zeci de secunde mai târziu la poarta cealaltă, Sîrbu a centrat în faţa careului, acolo unde Honciu a preluat şi a tras din 14 metri pe sus, însă Tătaru a respins în corner. Fix după ce mingea a fost şutată, Iacob i-a dat peste picioare lui Honciu în careu, însă arbitrul nu arată punctul cu var.
În minutul 29, o nouă ocazie pentru „galben – albaştri”. Centrare dintr-un corner de pe stânga, Honciu, talonat de Mallo, a reluat cu capul puţin peste poartă, la colţul lung. Finalul primei părţi a aparţinut Dunării, care a bifat trei mari ocazii prin Honciu (40), Ekollo (429 şi Rusu (44), ulţimul şutând în bara din stânga lui Tătaru.
Repriza secundă a fost mult mai echilibrată. Oaspeţii au presat mai mult, ratând bune oportunităţi prin nou – intratul Drăghiceanu (62), Goge (66), Jorza (73 şi 85). De partea cealaltă, elevii lui Pustai au mers pe cartea contraatacului, ratând prin Ekollo (61, 86), Zete (79). Dunărea a încheiat prima parte a sezonului pe locul 12, cu 23 de puncte. Urmează alte două confruntări majore, ambele pe teren propriu.
Duminică, în prima etapă a returului, echipa călărăşeană se va duela cu lidera campionatului, UTA Arad, iar sâmbătă, 7 decembrie, va juca împotriva constănţenilor de la Farul.
Dunărea Călăraşi – FC Rapid 0 – 0
Dunărea Călăraşi: 1. Stefan Krell – 22. Ionuţ Sîrbu, 73. Radu Crişan, 6. Ahmet Ozcan, 3. Ionuţ Ţenea – 15. Robert Boboc, 14. Ariel Lopez – 9. Serge Ekollo, 10. Georgian Honciu (căpitan)(27. Gaston Mendy 78’), 28. Andrei Zete (7. Salvatore Marrone 90’) – 90. Bogdan Rusu (29. Mediop Ndiaye 90+3’)
Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 70. George Tudoran, 21. Andrei Moise, 8. Gabriel Preoteasa
Antrenor: Cristian Pustai
Rapid: 23. Alexandru Tătaru – 28. Ionuţ Voicu (căptitan), 4. Alexandru Iacob, 26. Facundo Mallo, 13. Petre Goge – 32. Amir Jorza, 8. Rareş Lazăr, 20. Sandro Djuric (10. Marian Drăghiceanu 57’) – 7. Antonio Sefer (19. Giani Creţu 90+2’), 9. Matias Roskopf, 14. Brighton Labeau (99. Cătălin Oanea 52’)
Rezerve: 1. Alex. Achiriloaei – 5. Bogdan Manole, 22. Facundo Piriz, 17. Ştefan Pănoiu
Antrenor: Daniel Pancu
Au arbitrat: Andrei Moroiţă (Ploieşti) – Cosmin Vătămanu (Bucureşti) şi Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Rezervă: Eduard Ioniţă (Galaţi)
Observatori: Ion Olteanu (Bucureşti) şi Petre Badea (Tulcea).
Cartonaşe galbene: A. Lopez (17(, G. Honciu (25) / Al. Tătaru (27), Al, Iacob (36), R. Lazăr (77)
Etapa a 20-a – program meciuri
Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 11:00
CS Mioveni – ASU Poli (în tur 1 – 0)
Sportul Snagov – Viitorul Pandurii (în tur 1 – 2)
Ripensia Timişoara – FC Argeş (în tur 2 – 1)
FK Csikszereda – SCM Gloria Buzău (în tur 0 – 1)
Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 13:00
Farul Constanţa – FC Rapid (în tur 0 – 0)
Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 15:00
Universitatea Cluj – CSM Reşiţa (în tur 0 – 2)
Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 17:00
Pandurii Târgu Jiu – Turris (în tur 0 – 2)
Duminică, 1 decembrie, ora 13:00
Dunărea Călăraşi – UTA Arad (în tur 0 – 3)
Luni, 2 decembrie, ora 18:00
Petrolul Ploieşti – Metaloglobus Bucureşti (în tur 2 – 1)
Concordia Chiajna stă.
Etapa a 21-a – program meciuri
Vineri, 6 decembrie, ora 18:00
FC Argeş – Sportul Snagov (în tur 3 – 0)
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 11:00
Metaloglobus – FK Csikszereda (în tur 0 – 3)
SCM Gloria – Ripensia Timişoara (în tur 2 – 1)
Viitorul Pandurii – Universitatea Cluj (în tur 0 – 3)
CSM Reşiţa – CS Mioveni (în tur 1 – 1)
ASU Poli – Pandurii Târgu Jiu (în tur 3 – 0)
Sâmbătă. 7 decembrie, ora 12:00
Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa (în tur 0 – 1)
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 16:00
Concordia – FC Rapid (în tur 1 – 3)
Duminică, 8 decembrie, ora 13:00
UTA Arad – Petrolul Ploieşti (în tur 3 – 0)
Turris Turnu Măgurele stă.
Clasament
- UTA Arad 38 de puncte
- CS Mioveni 34 de puncte
- FC Rapid 32 de puncte
- Petrolul Ploieşti 30 de puncte
- Turris Oltul 29 de puncte
- Metaloglobus 27 de puncte
- FC Argeş 27 de puncte
- SCM Gloria 26 de puncte
- ASU Poli 25 de puncte
- Farul Constanţa 25 de puncte
- Universitatea Cluj 23 de puncte
- Dunărea Călăraşi 23 de puncte
- Viitorul Pandurii 23 de puncte
- Ripensia 23 de puncte
- Concordia 21 de puncte
- FK Csikszereda 21 de puncte
- CSM Reşiţa 17 de puncte
- Sportul Snagov 9 de puncte
- Pandurii Târgu Jiu 8 de puncte