Numărul protestanţilor din municipiul Călăraşi a crescut. Miercuri seara, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Călăraşi, au protestat aproximativ 200 de persoane. Oamenii au îndurat temperaturile cu minus pentru a-şi exprima indignarea după ce Guvernul României a aprobat, în mare taină, modificarea și completarea Codurilor penale, la grațierea unor pedepse și la măsuri educative privative de libertate. Oamenii s-au adunat în centrul oraşului începând cu ora 17:00 şi au plecat în jurul orei 21:00.
Vă reamintim că Guvernul Grindeanu a aprobat marţi noapte, după ora 22:00, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codului Penal. La câteva ore de la aprobare, Monitorul Oficial, care în mod normal are program cu publicul în intervalul orar 08:00 – 16:00, a publicat online noile prevederi legislative miercuri dimineaţa, în jurul orei 01:00. Modificările legislative nu au figurat pe ordinea de zi, acestea fiind introduse pe liste suplimentare în timpul şedinţei. De asemenea, modificările legislative care au scos românii în stradă nu au figurat printre priorităţile prezentate de PSD în planul de guvernare din campania electorală. Miercuri seara, în România au protestat pe străzi aproximativ 300.000 de oameni, aceasta fiind cea mai mare acţiune de protest de la Revoluţia din 89.
Meseşeanu: “Nu sunt de acord sub nicio formă cu modalitatea aleasă de a promova cele două Ordonanţe de Urgenţă”
Miercuri seară au apărut şi primele reacţii ale liderilor opoziţiei din Călăraşi. Pe lângă aceştia, fostul prim-vicepreşedinte al PSD Călăraşi, Răzvan Meseşeanu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care a procedat Guvernul PSD-ALDE. Meseşeanu este în momentul de faţă simplu membru al partidului şi este cunoscut pentru părerile sale tranşante, de multe ori în contradicţie cu conducerea PSD.
„Nu sunt de acord sub nicio formă cu modalitatea aleasă de a promova cele două Ordonanţe de Urgenţă. Chiar sunt indignat că nu s-a înţeles nimic din erorile făcute de către exponenţii puterii din alte vremuri. Am cochetat cu ideea de a renunţa să mă mai implic în politică, însă nu cred că asta este soluţia. Cei mai mulţi dintre psd-işti sunt oneşti şi dedicaţi valorilor reale ale poporului român. Nu este corect să fie catalogaţi toţi după gafele unora. Ceea ce trebuie făcut este simplu: curăţenie adevărată, nu mimată, în propria curte! Voi milita pentru acest lucru!”, a postat Răzvan Meseşeanu, pe pagina sa de socializare.
Filipescu: “Guvernul PSD-ALDE a comis un atac împotriva justiției, bunului simț, un atac împotriva dorinței a milioane de români”
Răducu George Filipescu, preşedintele PNL Călăraşi, a postat, pe pagina sa de facebook, următorul mesaj: “În mod evident, Guvernul PSD-ALDE a comis un atac împotriva justiției, bunului simț, un atac împotriva dorinței a milioane de români care vor să fie cetățeni ai unei țări, fără să le fie rușine de asta. Este trist să vedem că așa ceva se întâmplă în România lui 2017. Nu putem sta cu mâinile în sân. Alături de colegii de la USR, PNL a depus o moțiune de cenzură împotriva acestui guvern. De asemenea, PNL a depus o solicitare oficială de revocare a Avocatului Poporului, care pare, mai degrabă, în slujba PSD decât în slujba românilor. Eu cred că trebuie sesizat și procurorul general al României în legătură cu procedura prin care a fost dată această ordonanță de urgență, care mie mi se pare cam ilegală. A fost ascunsă, pur și simplu, n-a fost trecută pe Ordinea de zi a Guvernului, nici măcar pe Ordinea de zi suplimentară. Au dat-o pe sub masă, cum ar veni. Am informații că Partidul Popular European va lua o poziție față de modul în care PSD înțelege statul de drept. Liberalii, la fel ca sutele de mii de români nemulțumiți din toată țara, vor ieși în stradă, să manifesteze pașnic față de atacul la democrație comis de Guvernul PSD-ALDE. Noi, parlamentarii PNL, luăm în calcul, ca soluție finală, extremă, chiar demisia din funcții, dacă asta va duce la căderea Guvernului și reinstaurarea democrației în România”.