ANUNŢ DE MEDIU

Beneficiarul PREOTEASA CEZAR ANTONIO cu domiciliul/sediul în strada strada Armașul Marcu, nr. 9, bl. 25, sc. 1, et. 10, ap. 80, sector 2, București, anunţă Decizia privind etapa de încadrare  a planului/programului:

„P.U.Z. – REALIZARE SPAȚII PENTRU ACTIVITĂȚI ECONOMICE CU CARACTER INDUSTRIAL ȘI ACTIVITĂȚI CONEXE” – propus a fi amplasat în extravilan, comuna Tămădău Mare, județul Călărași, N.C. 26743.

Documentaţia se supune procedurii de adoptare:

  • fără Aviz de Mediu conform prevederilor H.G. nr. 1076/2004 – privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare;
  • fără evaluare adecvată conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 – privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului al planului/programului propus, pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Călărași, cu sediul în şoseaua Chiciului, nr. 2, Călăraşi, Călăraşi, de luni până vineri, între orele 1000 – 1400.