52 de utilaje de deszăpezire sunt pregătite pentru a acționa în această iarnă

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a informat, zilele trecute, pe un site de socializare, că sunt pregătite 52 de utilaje, din care 36 aparțin societății aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași.

Suntem la finalul lunii noiembrie și ne preocupă gestionarea corectă și la timp a intemperiilor care vor veni. Flota de utilaje și autospeciale aparținând drumarilor călărășeni este pregătită pentru sezonul rece. Pentru deszăpezirea din sezonul 2021 – 2022, sunt pregătite 52 de utilaje, din care 36 aparțin societății aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași. Îmi doresc ca județul nostru să fie cât mai ferit de fenomene meteorologice extreme și să fim prezenți acolo unde situația o impune”, a declarat Vasile Iliuță.