Vineri, 25 martie, IPJ Călăraşi, a sărbătorit, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, împlinirea a 183 de ani de atestare documentară a Poliţiei Călărăşene. Cu acest prilej, în Parcul Dumbrava au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnica folosită în activitatea de poliţie, au fost organizate ateliere de lucru cu copiii Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap România – Filiala Călăraşi, unde au fost realizate fotografii pentru un album şi au fost confecţionate brăţări cu mesaje preventive. De asemenea, elevii au putut vizita sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. Totodată, la sediul IPJ a avut loc o şedinţă festivă în cadrul căreia s-au transmis mesaje cu ocazia Zilei Poliţiei Române. (Ş.N.)