CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI
ANUNŢ DE PARTICIPARE
SESIUNEA A III-A PE ANUL 2024
Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Județul Călărași, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, Călărași, judeţul Călărași, telefon 0242/311.301, fax 0242/331.609, e-mail: cjcalarasi@calarasi.ro.
1. Autoritatea contractantă: Judeţul Călărași prin Consiliul Judeţean Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, str. 1 Decembrie, nr. 1, cod fiscal 4294030, tel. 0242/311.301, fax 0242/331.609, e-mail: cjcalarasi@calarasi.ro, web: www.calarasi.ro.
2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
3. Domeniile pentru care se acordă finanţarea nerambursabilă sesiunea a III-a:
• Activităţi sportive;
• Activităţi de tineret;
• Activități culturale.
– Sportul de performanţă (divizie superioară, divizie medie, divizie inferioară, sport individual) – valorificarea aptitudinilor individuale şi de echipă în cadrul competiţiilor pentru ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri sau obţinerea victoriei, cantonamente, semicantonamente, concursuri şi întreceri sportive. Obiective: dezvoltarea activităţii sportive pe plan local, naţional sau internaţional, după caz, pentru anul competițional 2024-2025.
– Sportul pentru toți – organizarea de consfătuiri, schimburi de experienţă, gale şi manifestări; practicarea sportului pentru sănătate, educaţie, recreere, ca parte integrantă a modului de viaţă, în vederea menţinerii sănătăţii individului şi societăţii; participarea la tabere de pregătire, susţinerea prin participarea la competiţiile judeţene, naţionale şi/sau internaţionale pentru dezvoltarea spiritului competiţional, atragerea cât mai multor tineri către mişcare, dezvoltarea comportamentală care favorizează orientarea către performanţa cotidiană şi dezvoltare durabilă. Obiective: atragerea populaţiei de toate vârstele în activităţi pentru sănătate şi recreere.
– România în mișcare – încurajează practicarea sportului în structuri sportive, deoarece acesta este mediul care asigură siguranța practicanților, precum şi furnizarea de servicii sportive care respectă standardele de calitate în vederea formării şi pregătirii în ramura sportivă dorită. Beneficiarii programului sunt cetățeni din toate categoriile sociale, începând cu vârsta de 6 ani, în egală măsură femei şi bărbați/fete şi băieți, din mediul urban şi rural, persoane cu oportunități reduse şi cu dizabilități. Programul „România în mișcare” este format din trei subprograme, după cum urmează:
„Finanţarea nerambursabilă a structurilor sportive”, concurs de proiecte sportive la nivel judeţean;
„Calendar competițional”, susținerea şi dezvoltarea unui calendar competițional școlar adresat elevilor din clasele V-VIII la nivel judeţean;
„Sport pentru sănătate”, sistem competițional pe probe atipice, neclasice, pe categorii de vârstă, începând cu elevi din clasa I până la persoane cu vârsta de peste 50 de ani, cu finalizare la nivel național.
– Muzică; cultură scrisă; arte vizuale, plastice şi ale spectacolului; teatrul; creare de evenimente; alte activităţi culturale (promovarea imaginii județului Călărași şi a vieții culturale a comunităților din județul Călărași); activităţi educative cu tematică de mediu.
ATENŢIE! Activităţile cu impact puternic pozitiv asupra comunităţii sunt considerate prioritare.
4. Suma disponibilă pentru sprijinul financiar acordat de autoritatea finanțatoare pentru sesiunea a III-a:
Grantul disponibil pentru această licitație este de 310.036 lei, defalcat astfel:
– Activităţi sportive: 280.036 lei;
– Activități de tineret: 15.000 lei;
– Activități culturale: 15.000 lei.
Valorile finanţărilor care se acordă pentru un proiect sunt cuprinse între sumele de 5 mii lei şi 100 mii lei, în funcţie de domeniul pentru care se aplică, conform ghidurilor solicitantului.
Grantul maxim acordat prin acest program este de cel mult 90% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Diferenţa trebuie să fie asigurată din sursele proprii ale solicitantului, ale partenerilor acestuia sau din alte surse. Fiecare solicitant trebuie să contribuie cu un aport propriu de cel puţin 10% din costurile totale eligibile ale proiectului, sumă ce va fi identificată în contul deschis special pentru proiect. Contribuţia financiară proprie a solicitantului se va verifica odată cu întocmirea raportului final al proiectului. Contribuţia în natură nu este eligibilă.
ATENŢIE! Gradul de implicare financiară a solicitantului este un criteriu de punctaj, cu cât contribuţia financiară proprie este mai mare de 10%, cu atât punctajul obţinut la evaluare va fi mai ridicat.
5. Localizare
Proiectele trebuie să vizeze grupuri ţintă numai din judeţul Călărași.
6. Eligibilitatea aplicanţilor
(1) Pentru a fi eligibili la accesarea fondurilor nerambursabile, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să fie persoană fizică care să prezinte o formă de înregistrare, atestare sau apartenenţă din punct de vedere profesional, sau persoană juridică cu statut de asociaţie sau fundaţie constituită conform legii sau cult religios recunoscut de lege;
• solicitantul trebuie să aibă activităţile din proiect incluse în documentele statutare;
• solicitanţii trebuie să aibă sediul înregistrat în judeţul Călărași (să fie înregistrate ca organizaţii româneşti conform legii române);
• fiecare solicitant trebuie să contribuie cu minimum 10% din costurile eligibile totale ale proiectului;
• să fie direct responsabili de pregătirea şi managementul proiectului şi să nu acţioneze ca un intermediar.
(2) Potenţialii solicitanţi nu pot participa la licitaţia deschisă dacă:
• sunt în stare de faliment sau pe cale de lichidare, au activităţile administrate de către tribunal, au început proceduri de aranjamente cu creditorii, au activitatea suspendată sau sunt în orice situaţie analogă provenind dintr-o procedură similară prevăzută în legislaţia şi reglementările în vigoare;
• au suferit condamnări definitive şi/sau irevocabile datorate unei conduite profesionale (ex: condamnare împotriva căreia nici un apel nu mai este posibil);
• au suferit condamnări definitive şi/sau irevocabile pentru fraudă, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau orice alte activităţi ilegale în detrimentul intereselor financiare ale unor terţi;
• sunt declaraţi a fi într-o situaţie de încălcare contractuală prin neîndeplinirea obligaţiilor provenind dintr-o procedură de achiziţii sau de altă finanţare nerambursabilă din fondurile autorităţilor finanţatoare.
Solicitanţii, respectiv partenerii (dacă sunt), trebuie să depună odată cu cererea de finanţare o declaraţie pe propria răspundere că nu se încadrează în nici una din situaţiile de la punctele de mai sus.
7. Unde şi cum se depun cererile de finanţare
Documentele de eligibilitate ale proiectului pot fi trimise numai prin poştă sau direct la registratură, în plic sigilat, la sediul Autorităţii Finanţatoare: Consiliul Judeţean Călărași, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, cod poştal 910019, Călărași, la Registratura unităţii, parter.
Documentele de eligibilitate trebuie îndosariate şi sigilate. Plicul trebuie să poarte numele complet al solicitantului, adresa organizaţiei, titlul proiectului şi menţiunea (în limba română) „A nu se deschide înainte de sesiunea de evaluare”.
8. Termenul-limită pentru înaintarea solicitărilor de finanţare nerambursabilă este 15.10.2024, ora 16.00. Selecţia şi evaluarea proiectelor va fi în perioada 16.10-17.10.2024.
Conform prevederilor art. 20 alin.(2) din Legea nr.350/2005, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea finanțatoare reduce termenul de depunere a solicitărilor pentru acordarea finanțărilor nerambursabile pentru proiecte sportive de la 30 la 15 zile. Accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității demarării cât mai urgente a proiectelor depuse pentru a facilita accesul solicitanților la fondurile alocate pentru finanțări nerambursabile și finalizarea acestora până la sfârșitul anului 2024. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor nerambursabile din fonduri publice pentru activitățile nonprofit trebuie să se încadreze în exercițiul bugetar.
9. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Judeţean Călărași, Direcţia Economică, telefon 0242/311.301, int. 107 şi pe site-ul instituţiei www.cjcalarasi.ro.
Notă:
• Programul pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, valabil pe anul 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a.
• Vor fi analizate doar proiectele depuse în termenul stabilit prin anunţul de participare sesiunea a III-a pe anul 2024 şi întocmite în conformitate cu documentaţia prevăzută în regulament şi care au ca beneficiari locuitorii județului Călărași.
PREŞEDINTE,
ec. Vasile ILIUŢĂ
cons. jur., Alin-Cristian GHEORGHE